Cerințe privind combustibilul
Motor pe benzină
Pentru atingerea performanțelor optime ale vehiculului, vă recomandăm folosirea benzinei fără plumb având cifră octanică RON (Research Octane Number) 95 / AKI (Anti Knock Index) 91 sau mai mare.
Puteți folosi benzină fără plumb cu o cifră octanică RON 91~94 / AKI 87~90 dar aceasta poate reduce ușor performanțele vehiculului dvs. (Nu utilizaţi combustibili amestecaţi cu metanol.)
Noul dvs. vehicul este proiectat pentru a obține o performanță maximă cu COMBUSTIBIL FĂRĂ PLUMB, precum și pentru a minimiza emisiile gazelor de eșapament și ancrasarea bujiilor.

NU UTILIZAȚI NICIODATĂ COMBUSTIBIL CU PLUMB. Utilizarea combustibilului cu plumb este dăunătoare pentru convertorul catalitic și va avaria senzorul de oxigen al sistemului de control al motorului și va afecta controlul emisiilor. (dacă este echipat)
Nu adăugați niciodată niciun agent de curățare al sistemului de alimentare în rezervorul de combustibil, cu excepția celor specificați. (Pentru detalii, Kia vă recomandă să consultați un dealer/service partener autorizat Kia.) (dacă este echipat)

-
Nu mai adăugați combustibil dacă duza de alimentare s-a oprit automat.
-
Verificați întotdeauna dacă capacul rezervorului este instalat în siguranță pentru a preveni scurgerea combustibilului în caz de accident.
Pentru unele țări, vehiculele sunt proiectate să folosească benzină cu plumb. Când doriți să folosiți benzină cu plumb, Kia vă recomandă să vizitați un dealer/service partener autorizat Kia și să întrebați dacă benzina cu plumb este sau nu disponibilă pentru vehiculul dvs.
Cifra octanică a benzinei cu plumb este aceeași cu cea a benzinei fără plumb.
Gazoholul, un amestec de benzină și etanol (cunoscut și ca alcool etilic) și benzina sau gazoholul cu metanol (cunoscut și ca alcool metilic) se comercializează împreună cu sau în locul benzinei cu plumb sau fără plumb.
Nu utilizați gazohol care conține mai mult de 10% etanol și nu utilizați benzină sau gazohol care conține metanol. Acest tip de combustibili poate produce probleme de manevrabilitate şi avaria sistemul de alimentare, sistemul de control al motorului şi sistemul de control al emisiilor.
Renunțați să utilizați orice tip de gazohol în cazul în care apar probleme legate de manevrabilitate.
Defectarea vehiculului sau problemele legate de manevrabilitate nu vor fi acoperite de garanția producătorului, dacă au survenit ca urmare a utilizării de:
-
Gazohol care conține etanol în concentrație mai mare de 10%.
-
Benzină sau gazohol cu conținut de metanol.
-
Benzină sau gazohol cu plumb.

Nu utilizați niciodată gazohol care conține metanol. Renunțați la utilizarea oricărui produs cu gazohol care poate crea probleme de manevrabilitate. (dacă este echipat)
Folosirea următorilor combustibili:
-
Combustibili care conțin Siliciu (Si),
-
Combustibili care conțin MMT (Mangan, Mn),
-
Combustibili care conţin Fier (Fe) şi
-
Alți aditivi metalici din combustibili,
pot produce avarierea vehiculului și a motorului sau pot cauza colmatare, rateu, accelerație slabă, oprirea motorului, topirea catalizatorului, coroziune anormală, reducerea ciclului de viață etc.
De asemenea, indicatorul luminos de defecțiune (MIL) se poate aprinde.

Avarierea sistemului de alimentare sau problemele de performanță cauzate de folosirea acestor combustibili nu sunt acoperite de garanția limitată a noului dvs. vehicul.
Kia recomandă evitarea utilizării combustibililor cu o concentrație de MTBE (metil terț-butil eter) mai mare de 15,0% (conținut de oxigen de 2,7% din greutate) în vehiculul dvs.
Combustibilul care conține MTBE în concentrație mai mare de 15,0% (conținut de oxigen de 2,7% din greutate) poate reduce performanțele vehiculului, poate provoca dopuri de vapori sau pornirea dificilă.

Este posibil ca garanția limitată a noului dvs. vehicul să nu acopere defecțiunile sistemului de alimentare și problemele de performanță cauzate de utilizarea combustibililor care conțin metanol sau MTBE (metil terț-butil eter) în concentrație mai mare de 15,0% (conținut de oxigen de 2,7% din greutate). (dacă este echipat)
Combustibilii care conțin metanol (alcool metilic) nu trebuie utilizați în vehiculul dvs. Acest timp de combustibil poate reduce performanța vehiculului și poate avaria componentele sistemului de alimentare, sistemului de control al motorului și sistemului de control al emisiilor.
Kia recomandă folosirea benzinei fără plumb cu cifră octanică RON (Research Octane Number) 95 / AKI (Anti Knock Index) 91 sau mai mare (pentru Europa) sau cifră octanică RON (Research Octane Number) 91 / AKI (Anti-Knock Index) 87 sau mai mare (cu excepția Europei).
Clienții care nu folosesc regulat benzină de calitate cu aditivi și au probleme la pornire, sau au probleme cu motorul, care nu funcționează corespunzător, trebuie să adauge o sticlă de aditivi în rezervorul de combustibil la fiecare 15.000 km (10.000 mile) (pentru Europa)/6.500 km (5.000 mile) (exceptând Europa, Brazilia, pentru Australia și Noua Zeelandă) (model turbo)/3.000 km (10.000 mile) (pentru Brazilia). Aditivii sunt disponibili la un service autorizat, împreună cu informațiile pentru utilizare. Kia vă recomandă să vizitați un dealer/service partener autorizat Kia. Nu amestecați alți aditivi.
Dacă urmează să călătoriți cu vehiculul dvs. într-o altă țară, asigurați-vă că:
-
Respectați toate reglementările referitoare la înmatriculare și asigurare.
-
Verificați existența combustibilului potrivit.
Motor diesel
Motorul diesel trebuie să utilizeze numai motorină disponibilă pe piață și care respectă standardul EN 590 sau unul similar. (EN înseamnă „Normă europeană”). Nu utilizați motorină pentru vapoare, uleiuri de încălzire sau aditivi neaprobați pentru combustibil, deoarece motorul și sistemul de alimentare se vor uza mai repede și se vor defecta. Utilizarea de combustibili și/sau aditivi neaprobați va conduce la limitarea drepturilor dvs. de garanție.
Pentru vehiculul dvs. se va utiliza motorină cu cifra cetanică mai mare de 51. Dacă sunt disponibile două tipuri de motorină, utilizați motorină de vară sau de iarnă, în funcție de următoarele condiții de temperatură.
-
Peste -5°C (23°F) ... Motorină de vară.
-
Sub -5°C (23°F) ... Motorină de iarnă.
Supravegheați permanent nivelul combustibilului din rezervor: Dacă motorul se oprește din cauza unei pene de combustibil, circuitul de alimentare trebuie amorsat înainte de repornire.

Nu introduceți benzină sau apă în rezervor. Dacă se întâmplă acest lucru, rezervorul va trebui drenat și conductele de alimentare curățate pentru a evita blocarea pompei de injecție și defectarea motorului.

Motorină (dacă este echipat cu DPF)
Se recomandă utilizarea motorinei obișnuite pentru vehicule diesel echipate cu sistemul DPF. (dacă este echipat)
Dacă utilizați motorină cu conținut ridicat de sulf (mai mare de 50 ppm sulf) și aditivi nespecificați, sistemul DPF se poate defecta, iar vehiculul poate emite fum de culoare albă. (dacă este echipat)
Amestecurile de combustibili disponibile în comerț nu conțin mai mult de 7% biodiesel și sunt cunoscute în general ca „biodiesel B7”; acestea pot fi utilizate pentru vehiculul dvs. dacă biodieselul respectă standardul EN 14214 sau specificații echivalente. (EN înseamnă „Normă europeană”). Utilizarea de combustibili cu o concentrație mai mare de 7% biodiesel cum ar fi metil esterul de rapiță (RME), metil esterul acizilor grași (FAME) sau metil ester de origine vegetală (VME ) etc. sau amestecurile de motorină cu o concentrație mai mare de 7% biodiesel va provoca uzura accentuată sau defectarea motorului și a sistemului de alimentare. Repararea sau înlocuirea componentelor uzate sau defecte ca urmare a utilizării de combustibili neaprobați nu va fi acoperită de garanția producătorului.

-
Nu utilizați niciodată combustibil, fie motorină fie biodiesel B7, care nu respectă cele mai noi specificații din industria petrolieră. (dacă este echipat)
-
Nu utilizați niciodată aditivi sau tratamente pentru combustibil care nu sunt recomandate sau aprobate de producătorul vehiculului. (dacă este echipat)